Timișoara – România

Site în limba engleză

Grup statuar

Fântâna Culturiștilor, 2010

Powered by Drupal

Cupa Libertăţii – Memorial Vasile Balmuş

 
Revoluţia din Decembrie 1989 şi-a luat drept tribut viaţa a peste 1000 de oameni din ţara noastră, răpuşi de urgia opresiunii comuniste. Printre cei care şi-au vărsat sângele atunci, s-au aflat şi numeroşi sportivi, ieşiţi în stradă să cunoască şi să respire aerul curat al libertăţii. Unul dintre tinerii care nu au mai apucat această libertate, pierind în faţa gloanţelor care o îngrădeau, este culturistul Vasile Balmuş, prieten şi coleg cu Florin Teodorescu. „S-a aflat lângă mine, în acea zi de 17 decembrie. Am fost nevoiţi să fugim care-încotro din calea armelor. Am auzit gloanţele, s-a prăbuşit lângă mine. Atunci nu am putut să îl ajut şi cred că nimeni de pe lume nu ar fi putut să o facă. În memoria prietenului meu, care nu a mai apucat să se bucure de viaţă şi a plecat dintre noi la numai 25 de ani, am înfiinţat Cupa Libertăţii – Memorial Vasile Balmuş”, o competiţie care a ajuns să deţină prim-planul în cadrul întrecerilor de amatori din România”. Dovada este dată de calibrul sportivilor care participă în fiecare an la întrecerile de culturism şi fitness (campioni mondiali şi europeni, multipli campioni naţionali şi balcanici), precum şi de valoarea premiilor puse în joc, care au depăşit deja 10.000 euro. Competiţia a beneficiat de prezenţa, în demonstraţii, a unor culturişti de clasă mondială, inclusiv laureaţi Mister Olympia – în premieră pentru România.
În ultimii ani, concursul a devenit mai atractiv prin eliminarea categoriilor şi trecerea la sistemul open. Competiţiile-maraton de altădată s-au redus ca durată, dar au câştigat la capitolul calitate. Publicul are plăcerea să vadă pe scenă, aproape fără excepţie, numai culturişti de ţinută internaţională care cresc continuu prestigiul întrecerii.
 
1990 (ediţia I)
 
Prima ediţie a fost organizată în data de 18 februarie 1990, în sala CFR (Lira). Cenuşa martirilor abia se răcise, România era bântuită încă de amintirea rafalelor de mitralieră, iar lumea era avidă de libertate, sub orice formă, inclusiv cea a concursurilor şi competiţiilor sportive. S-au adunat atunci câteva zeci de sportivi din Timişoara, Arad, Sibiu, Târgu Mureş şi Oradea, pentru a da startul la ceea ce avea să devină cea mai prestigioasă întrecere de amatori din România.
 
Juniori mici
cat. 65 kg: Ion Ştefan (Electromotor Timişoara)
cat. 70 kg: Iulian Semenea (Electromotor Timişoara)
 
Juniori mari
cat. 65 kg: Mircea Draga (Vagonul Arad)
cat. 70 kg: Dan Cioban (Vagonul Arad)
 
Seniori
cat. 70 kg: Z. Burian (Azomureş Tg. Mureş)
cat. 76 kg: Nicolae Văcaru (Independenţa Sibiu)
cat. 82 kg: Valentin Popescu (Electromotor Timişoara)
cat. 88 kg: Florin Teodorescu (CFR Timişoara)
cat. +88 kg: Ioan Racolţa (Azomureş Tg. Mureş)
 
Open: Florin Teodorescu
 
1990 (ediţia a II-a)
 
Competiţia s-a desfăşurat tot în 1990, dar în luna decembrie, ceea ce a făcut ca numărul ediţiilor Cupei Libertăţii să depăşească (cu o unitate) numărul anilor care trec de la Revoluţie. (Aşa se face că în 1991 înregistrăm ediţia a III-a, în 1992 – ediţia a IV-a, ş.a.m.d.). În plină formă, principalul organizator al întrecerii şi-a trecut în palmares al doilea titlu consecutiv. Locul de desfăşurare s-a mutat la Casa Tineretului, sub ediga FITT (Fundaţia Independentă pentru Tineret Timiş).
 
Open: Florin Teodorescu
 
1991 (ediţia a III-a)
 
Pe 18 decembrie 1991, Florin Teodorescu a obţinut al treilea titlu consecutiv la Cupa Libertăţii. O tribună arhiplină a aplaudat frenetic presaţia celor 40 de sportivi prezenţi în competiţie.
 
Juniori
cat. 65 kg: Tiberiu Săndulescu (FITT Timişoara)
cat. 70 kg: Darius Mermeze (Astra Arad)
cat. 75 kg: Florin Ignat (Astra Arad)
cat. 80 kg: Dan Jiva (Astra Arad)
 
Senioare
Ioana Mengheleş (CFR Caransebeş)
 
Seniori
cat. 65 kg: Mihai Petreanu (Fujitsu Bilder Club Reşiţa)
cat. 70 kg: Marius Huţiu (FITT)
cat. 80 kg: Eugen Kantor (FZ Tricolorul Arad)
cat. 90 kg: Valentin Popescu (Fujitsu Bilder Club Reşiţa)
cat. +90 kg: Florin Teodorescu (FITT Timişoara)
 
Open: Florin Teodorescu
 
 
1992 (ediţia a IV-a)
 
Pe 12 decembrie 1992,  Casa Tineretului din Timişoara era plină până la refuz, înaintea competiţiei care a adus pe scenă peste 60 de sportivi. Florin Teodorescu s-a impus la open în faţa celor doi Vali Popescu (din Reşiţa, respectiv Timişoara!)
 
Juniori
cat. 65 kg: Tiberiu Săndulescu (FITT Timişoara)
cat. 70 kg: Ciprian Ritişan (Astra Arad)
cat. 75 kg: Marius Bîlea (Eleganţa Reşiţa)
cat. 80 kg: Cosmin Nedescu (FITT Timişoara)
 
Senioare
Ioana Mengheleş (Al Khader)
 
Seniori
cat. 65 kg: Valentin Popescu (Electromotor)
cat. 70 kg: Ion Mititelu (Electromotor)
cat. 80 kg: Eugen Kantor (FZ Tricolorul Arad)
cat. 90 kg: Valentin Popescu (Eleganţa Reşiţa)
cat. +90 kg: Florin Teodorescu (FITT Timişoara)
 
Open: Florin Teodorescu
 
1993 (ediţia a V-a)
 
A fost una dintre cele mai „populate” ediţii, cu peste 80 de sportivi înscrişi la start. Florin Teodorescu a câştigat al cincilea său titlu consecutiv la open, în faţa unei săli arhipline, la Casa Tineretului (11 decembrie 1993).
 
Juniori
cat. 65 kg: Vasile Olaru (Astra Arad)
cat. 70 kg: Vilian Zagură (Eletromotor Timişoara)
cat. 75 kg: Laurenţiu Tămaş (Astra Arad)
cat. 80 kg: Sandor Sere (Satu Mare)
cat. +80 kg: Cosmin Nedescu (FITT Timişoara)
 
Senioare
Ioana Mengheleş (CFR Caransebeş)
 
Masters
Eugen Kantor (Tricolorul Arad)
 
Seniori
cat. 65 kg: Walid Ahmed (FITT Timişoara)
cat. 70 kg: Nicolae Covaci (Ind. Sârmei Câmpia Turzii)
cat. 80 kg: Ioan Socol (Progresul Făgăraş)
cat. 90 kg: Sandor Sere (Satu Mare)
cat. +90 kg: Florin Teodorescu (FITT Timişoara)
 
Open: Florin Teodorescu
 
 
1994 (ediţia a VI-a)
 
Ediţia s-a desfăşurat exact pe 17 decembrie 1994, dată la care sunt comemoraţi eroii Revoluţiei. Într-o companie selectă, campionul european Vasile Ardel a câştigat singura sa Cupă a Libertăţii din palmares.
 
Juniori
cat. 65 kg: Andrei Mon (Viromet Victoria)
cat. 70 kg: Marian Jurcă (Viromet Victoria)
cat. 75 kg: Ionel Părău (Carpaţi Agnita)
cat. +80 kg: Cosmin Nedescu (FITT Timişoara)
 
Masters
Eugen Kantor (Tricolorul Arad)
 
Seniori
cat. 65 kg: Walid Ahmed (FITT Timişoara)
cat. 70 kg: Vasile Ardel (Aurul Baia Mare)
cat. 80 kg: Săndel Mândruţă (Avicola Buzău)
cat. 90 kg: Francisc Andraşoni (Astra Arad)
cat. +90 kg: Florin Teodorescu (FITT Timişoara)
 
Open: Vasile Ardel
 
 
1995 (ediţia a VII-a)
 
Un concurs maraton (9 decembrie 1995), disputat pe durata a 6 ore şi un număr record de participanţi: 104! Nicolae Giurgi, stabilit de pe atunci în Ungaria, a câştigat detaşat openul, învingând alţi culturişti reputaţi (între alţii, fostul campion Vasile Ardel, Florin Uceanu etc.).
 
Juniori
cat. 65 kg: Florin Mocanu (Atlas Brăila)
cat. 70 kg: Alexandru Csolti (Phoenix Baia Mare)
cat. 75 kg: Adrian Codai (Ind. Sârmei Câmpia Turzii)
cat. 80 kg: Daniel Szasz (Farul Constanţa)
cat. +80 kg: Dan Stanca (Astra Arad)
 
Senioare
cat. 57 kg: Irina Muntean (Farul Constanţa)
cat. +57 kg: Monica Sas (Aurul Baia Mare)
 
Masters
Alexandru Costache (Redis Buftea)
 
Seniori
cat. 65 kg: Nicolae Carolea (Titan Bucureşti)
cat. 70 kg: Walid Ahmed (FITT Timişoara)
cat. 75 kg: Mircea Mureşan (Aurul Baia Mare)
cat. 80 kg: Vasile Ardel (Aurul Baia Mare)
cat. 90 kg: Florin Uceanu (Metrorex Bucureşti)
cat. +90 kg: Nicolae Giurgi
 
Open: Nicolae Giurgi
 
 
1996  (ediţia a VIII-a)
 
Ediţia din 14 decembrie 1996 a înregistrat o premieră: prima competiţie de fitness! A debutat în concurs, la 19 ani, regretatul Virgil Buruiană (locul 3 la 80 kg). În ce priveşte întrecerea de seniori, Nicolae Giurgi, aflat într-o formă de zile mari, a câştigat al doilea trofeu al său.
 
Fitness
Carmen Leahu (Bucureşti)
 
Perechi
Irina Muntean şi Florin Uceanu
 
Masters
cat. 80 kg: Alexandru Costache (Redis Buftea)
cat. +80 kg: Petar Celik (Serbia-Muntenegru)
 
Seniori
cat. 65 kg: Marian Bold (CSU Tg. Mureş)
cat. 70 kg: Walid Ahmed (FITT Timişoara)
cat. 75 kg: Ioan Moldovan (AS Ind. Laptelui Tg. Mureş)
cat. 80 kg: Cristian Mihăilescu (Farul Constanţa)
cat. 90 kg: Florin Uceanu (Metrorex Bucureşti)
cat. +90 kg: Nicolae Giurgi
 
Open: Nicolae Giurgi
 
 
1997 (ediţia a IX-a)
 
În pofida anilor foarte grei prin care trecea ţara, ediţia din 13 decembrie 1997 a beneficiat de premii în valoare de 9 milioane lei (în jur de 15 salarii medii!). Alexandru Costache, remarcat până atunci numai la veterani, a câştigat şi openul, deşi a concurat şchiopătând în urma unui accident!
 
Fitness
Imola Hegheduş (CSU Tg. Mureş)
 
Masters
cat. 80 kg: Marian Bold (CSU Tg. Mureş)
cat. +80 kg: Eugen Kantor (Tricolorul Arad)
 
Seniori
cat. 65 kg: Toma Dimitriu (CSŞ5 – Redis Buftea)
cat. 70 kg: Walid Ahmed (FITT Timişoara)
cat. 75 kg: Alexandru Costache (Redis Buftea)
cat. 80 kg: Virgil Buruiană (CSŞ5 – Redis Buftea)
cat. 90 kg: Florin Uceanu (Metrorex Bucureşti)
cat. +90 kg: Florin Teodorescu (FITT Timişoara)
 
Open: Alexandru Costache
 
 
1998 (ediţia a X-a)
 
Ediţia a zecea ar fi trebuit să beneficieze de prezenţa preşedintelui IFBB Ben Weider, care a acceptat invitaţia organizatorilor, dar a fost împiedicat de motive medicale. La peste 40 de ani, Alexandru Costache a reeditat succesul de anul trecut la open.
 
Fitness
cat. 1,60 metri: Mihaela Ionescu (ANEFS)
cat. +1,60 metri: Imola Hegheduş (CSU Tg. Mureş)
 
Masters
(40-50 ani)
cat. 80 kg: Mircea Sibiceanu (Redis Buftea)
cat. +80 kg: Constantin Bebeşelea (CSU Sibiu)
(+50 ani)
Eugen Kantor (Tricolorul Arad)
 
Seniori
cat. 65 kg: Sebastian Văsuţ („U” DumiFitness Cluj)
cat. 70 kg: Ioan Moldovan (Lacta Tg. Mureş)
cat. 75 kg: Alexandru Costache (Redis Buftea)
cat. 80 kg: Andrei Didi (FITT Timişoara)
cat. 90 kg: Graziano Del Grande (Italia)
cat. +90 kg: Florin Teodorescu (FITT Timişoara)
 
Open: Alexandru Costache
 
 
1999  (ediţia a XI-a)
 
Campionul mondial de juniori Virgil Buruiană a făcut pasul spre marea performanţă şi la seniori, câştigând openul în faţa unor sportivi consacraţi. Surpriza ediţiei din 11 decembrie 1999 – înfrângerea lui Vasile Ardel la categoria 80 kg...
 
Fitness
cat. 1,60 metri: Mihaela Ionescu (ANEFS)
cat. +1,60 metri: Ana Maria Zvâncă (Farul Constanţa)
 
Masters
(40-50 ani)
cat. 80 kg: Marian Bold (CSU Târgu Mureş)
cat. +80 kg: Eugen Demeni (DumiFitness Cluj)
(+50 ani)
Eugen Kantor (Tricolorul Arad)
 
Seniori
cat. 65 kg: Adrian Mărunţelu (Culturistul Rm. Vâlcea)
cat. 70 kg: Liviu Oros (Expres Gherla)
cat. 75 kg: Sebastian Văsuţ (DumiFitness Cluj)
cat. 80 kg: Florin Roman (Galaxi Bacău)
cat. 90 kg: Virgil Buruiană (Redis Buftea - ANEFS)
cat. +90 kg: Florin Uceanu (Metrorex Bucureşti)
 
Open: Virgil Buruiană
 
 
2000 (ediţia a XII-a)
 
Sala Olimpia din Timişoara a găzduit, în premieră, ediţia din 9 decembrie 2000. (În continuare, toate ediţiile se vor desfăşura aici). Clubul lui Florin Teodorescu, FITT, se transformă în Bodybuilding Fitness Timişoara. Câştigător avea să fie italianul Graziano Del Grande, un sportiv care avea să aibă, peste ani, destinul tragic al predecesorului său Virgil Buruiană, pierzându-şi viaţa într-un accident...
 
Fitness
cat. 1,60 metri: Cristina Necula (ANEFS)
cat. +1,60 metri: Mihaela Grigoraş (Bodybuilding Deva)
 
Masters
(40-50 ani)
cat. 80 kg: Ion Mititelu (Electromotor Timişoara)
cat. +80 kg: Mircea Sibiceanu (Redis Buftea)
(+50 ani)
Eugen Kantor (Tricolorul Arad)
 
Seniori
cat. 65 kg: Viorel Cristea (CSO Buşteni)
cat. 70 kg: Auraş Chirilă (BB Râmnicu Sărat)
cat. 75 kg: Constantin Lazăr (Redis Buftea)
cat. 80 kg: Ioan Moldovan (Lacta Tg. Mureş)
cat. 90 kg: Graziano Del Grande (Italia)
cat. +90 kg: Petrişor Popa (CS Deva – BB Alexandria)
 
Open: Graziano Del Grande
 
 
2001 (ediţia a XIII-a)
 
Aproximativ 3000 de oameni au umplut Sala Olimpia pentru a vedea ediţia din 15 decembrie 2001, una cu premii record: 70 milioane de lei! În premieră, după mai multe participări meritorii, Ioan Moldovan îşi adjudecă mult-râvnitul trofeul.
 
Fitness
cat. 1,60 metri: Florina Cernat (ANEFS)
cat. 1,67 metri: Geanina Vâlcu (ANEFS)
cat. +1,67 metri: Alexandra Constantin (ANEFS)
 
Masters
(40-50 ani)
cat 80 kg: Ion Mititelu (Electromotor Timişoara)
cat +80 kg: Zoran Ivanovici (Serbia-Muntenegru)
(50-60 ani)
Eugen Kantor (Tricolorul Arad)
(+60 ani)
Gheorghe Văleanu (Petrochimistul Piteşti)
 
Seniori
cat. 65 kg: Radu Husa (FITT Timişoara)
cat. 70 kg: Bogdan Duru (Farul Constanţa)
cat. 75 kg: Constantin Lazăr (Farul Constanţa)
cat. 80 kg: Ioan Moldovan (Lacta Tg. Mureş)
cat. 90 kg: Angelo Alexa (Farul Constanţa)
cat +90 kg: Graziano Del Grande (Italia)
 
Open: Ioan Moldovan
 
 
2002 (ediţia a XIV-a)
 
Un concurs foarte disputat, desfăşurat şi în memoria lui Virgil Buruiană, dispărut dintre noi în anul 2002. Dragoş Chiriţă a câştigat openul, dar punctul de atracţie al serii l-a constituit demonstraţia profesionistului american Craig Titus, aflat pentru prima oară în România.
 
Fitness
cat. 1,60 metri: Cristina Necula (ANEFS)
cat. 1,67 metri: Florina Cernat (CSŞ5 – Redis Buftea)
cat. +1,67 metri: Alexandra Constantin (Redis Buftea)
 
Masters
(40-50 ani)
cat 80 kg: Giuseppe Bessana (Italia)
cat +80 kg: Zoran Ivanovici (Serbia-Muntenegru)
(50-60 ani)
Petar Celik (Serbia-Muntenegru)
 
Seniori
cat. 65 kg: Ioszef Tamaş (Titanic Tg. Mureş)
cat. 70 kg: Mihai Geapană (Delta Power Cluj)
cat. 75 kg: Sebastian Văsuţ (DumiFitness Cluj)
cat. 80 kg: Dragoş Chiriţă (Gym Mar Strong Oradea)
cat. 90 kg: Florin Uceanu (Metrorex Bucureşti)
cat +90 kg: Octavian Mihăiţă (Olympia Pro Gym Braşov)
 
Open: Dragoş Chiriţă
 
 
2003 (ediţia a XV-a)
 
Ediţia din 6 decembrie 2003 a adus la start peste 50 de concurenţi din mai multe ţări. Maghiarul Laszlo Berkes a făcut dovada valorii sale şi a terminat pe primul loc în întrecerea open. De remarcat demonstraţiile susţinute de doi dintre cei mai mari culturişti români, Cristian Mihăilescu şi Nicolae Giurgi.
cat. 1,60 metri: Mihaela Ionescu (Hard Body Bucureşti)
cat. 1,67 metri: Maria Antoaneta Ilie (BB Lacta Tg. Mureş)
cat. +1,67 metri: Ecaterina Alecu (CSM Rova Roşiori)
 
Masters
(40-50 ani)
cat 80 kg: Giuseppe Bessana (Italia)
cat +80 kg: Zoran Ivanovici (Serbia-Muntenegru)
(50-60 ani)
Petar Celik (Serbia-Muntenegru)
 
Seniori
cat. 65 kg: Adrian Mărunţelu (Culturistul Rm. Vâlcea)
cat. 70 kg: Auraş Chirilă (AS Florin Teodorescu)
cat. 75 kg: Anatoli Semerenco (ANEFS)
cat. 80 kg: Lucian Farcaş (DumiFitness Cluj)
cat. 85 kg: Florin Uceanu (Metrorex Bucureşti)
cat. 90 kg: Laszlo Berkes (Ungaria)
cat +90 kg: Graziano Del Grande (Italia)
 
Open: Laszlo Berkes (Ungaria)
 
 
2004 (ediţia a XVI-a)
 
La o lună şi jumătate de la concursul Mister Olympia, unde a ocupat locul 4, profesionistul american Dexter Jackson a efectuat o demonstraţie de efect la ediţia din 11 decembrie 2004. În concursul propriu-zis, Angelo Alexa s-a dovedit a fi cel mai bun, câştigând titlul la open.
 
Fitness
cat. 1,60 metri: Mihaela Marişcaş (CSU Oradea)
cat. 1,67 metri: Lenuţa Slabu (CSU Oradea)
 
Masters
(40-50 ani)
cat 80 kg: Renato Caravaglia (Italia)
cat +80 kg: Giuseppe Besana (Italia)
(+50 ani)
Petar Celik (Iugoslavia)
 
Seniori
cat. 65 kg: Ioszef Tamaş (Titanic Tg. Mureş)
cat. 70 kg: Ovidiu Cosma (CSM Baia Mare)
cat. 75 kg: Anatoli Semerenco (ANEFS)
cat. 80 kg: Sandor Sere (Sănătatea Ergolemn Satu Mare)
cat. 90 kg: Angelo Alexa (Farul Constanţa)
cat +90 kg: Marcel Manea (Activ Sibiu)
 
Open: Angelo Alexa
 
 
2005 (ediţia a XVII-a)
 
Structura concursului de seniori s-a modificat, adoptându-se sistemul open, fără categorii. Învingătorul, Mahmud Dogan, a primit un premiu de 1000 dolari, dar investiţia totală a depăşit 10.000 dolari. De ce? Pentru că s-a făcut un mare efort în vederea aducerii primului Mister Olympia în România, Ronnie Coleman (venit după al 8-lea titlu consecutiv). Ronnie a venit şi a încântat publicul din Sala Olimpia cu un show de excepţie. În premieră, toţi câştigătorii sunt străini, dovadă a calităţii de necontestat a competiţiei. De remarcat învingătorul de la masters +50, italianul Vernati, în vârstă de 65 de ani!
 
Fitness
Tetiana Sawska (Ucraina)
 
Masters
(40-50 ani)
Giuseppe Besana (Italia)
(+50 ani)
Ascanio Vernati (Italia)
 
Seniori – open:
1. Mahmud Dogan (Turcia)
2. Vladimir Granevski (Ucraina)
3. Angelo Alexa (România)
 
 
2006 (ediţia a XVIII-a)
 
Începând cu această ediţie, Cupa Libertăţii s-a desfăşurat în toamnă (6 octombrie 2006). Din cauza Grand Prix-ului, care a necesitat uriaşe eforturi de organizare, participarea la Memorial a fost redusă. A învins însă un sportiv de calitate, Bela Kathi, revenit spectaculos în culturism după rezultate notabil în competiţiile „Strongest man”.
 
Fitness
Mihaela Marişcaş (CSU Oradea)
 
Masters
Eugen Kantor (Astra Arad)
 
Seniori – open:
1. Bela Kathi (Ungaria)
2. Costică Căileanu (România)
3. Angelo Alexa (România)
 
 
2007 (ediţia a XIX-a)
 
De data aceasta într-o companie mult lărgită, învigătorul din 2006, Bela Kathi, a demonstrat că nu a fost un campion de conjunctură. Sportivul maghiar a dominat ediţia desfăşurată în 28 octombrie 2007, unde patru din primii şase clasaţi au fost sportivi unguri! Foarte interesantă disputa de la fitness, unde Florina Cernat a învins-o pe campioana maghiară Dora Szantai. Cu o zi înainte, la Lugoj, la Classic Florin Teodorescu, Dora a fost mai bună. Cupa Libertăţii a beneficiat de o demonstraţie, mult gustată de public, a profesionistului italian Daniele Seccarecci.
 
Fitness
Florina Cernat (România)
 
Masters
(40-50 ani)
Peter Liska (Serbia)
(+50 ani)
Gheorghi Dimentiev (Bulgaria)
 
Seniori – open:
1. Bela Kathi (Ungaria)
2. Tibor Kozarocz (Ungaria)
3. Sandor Szokacs (Ungaria)
 
 
2008 (ediţia a XX-a)
 
Ediţia jubiliară (11 octombrie 2008) a fost onorată de organizatori cu premii consistente: peste 10.000 de euro, de departe cele mai mari sume puse în joc într-un concurs de amatori din România. Deşi concursul s-a suprapus, ca dată, cu al doilea IFBB Grand Prix, de această dată a beneficiat de o participare consistentă, calitativ şi cantitativ, la toate categoriile. Învingător – Alex La Llave, ungur născut din părinţi cubanezi, un culturist foarte tânăr cu mari perspective.
 
Fitness
Florina Cernat (România)
 
Masters
(40-50 ani)
Ivan Todorov (Bulgaria)
(+50 ani)
Cristian Mihăilescu (România)
 
Seniori – open:
1.Alex La Llave (Ungaria)
2. Hristomir Hristov (Bulgaria)
3. Gergö Bognar (Ungaria)
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Biblioteca sportivă

Promovează acest site!

Share this

Trofee

Vizitatori

  • Site Counter:15,451
  • Unique Visitor:5,832
  • Since:01 Jul 2019
  • Visitors:
    • Today:9
    • This week:85
    • This month:465
    • This year:4,629