Bibliotecă
Despre bibliotecă
Clubul Sportiv „Florin Teodorescu“ din Timişoara deţine cea mai mare şi mai complexă bibliotecă de fitness şi culturism din lume (istoria culturismului şi olimpismului).
Vă vom prezenta acest tezaur pe secţiuni, cu precizarea că, site-ul nostru fiind la început, acestea conţin parţial imaginile coperţilor, completarea fiind în curs.
Este vorba despre:
- peste 300 titluri video (DVD)
- peste 2200 de volume
- peste 3500 de reviste
Istorie
Cu ani în urmă, am văzut într-un ziar „Sportul” o fotografie cu Steve Reeves, care a jucat în filmul „Gladiatorul în lanţuri”. Apoi, am citit cărţile lui Ladislau Szekely şi Lazăr Baroga. Aşa de mult ţineam la cărţile acestea, încât le purtam în permanenţă în geantă. Erau vremurile de pionierat şi mă ajutau să descopăr culturismul modern. Nu avusesem până atunci alte surse de informare. Le ţineam efectiv sub cap şi le duceam zilnic la şcoală cu mine. Le citeam colegilor despre „stejarul austriac”, Arnold Schwartzenegger, despre profesorul de matematică Frank Zane. Chiar profesorul nostru de matematică îmi spunea, „uite, şi eu sunt profesor ca şi Frank Zane, dar n-o să ajung niciodată ca şi el”. Acest profesor, Agafiţei pe numele lui, mi-a dat un impuls de a face culturism. Apoi, în anii viitori, am avut în permanenţă în geantă ziare şi cărţi despre sport. Eram la curent cu tot ce se întâmplă în sportul românesc. Geanta mea era un mijloc de informare. Practic, geanta mea de şcoală a fost prima mea bibliotecă. Aici îmi ţineam cărţi, reviste, desene despre culturism, tot.


